Agenda Constructiilor
Joi, 16 Aprilie 2026
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - KINGFISHER: Vanzari de 86 milioane de euro realizate in Romania
KINGFISHER: Vanzari de 86 milioane de euro realizate in Romania
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 08 Ian 2015 08:12
Reteaua de bricolaj Kingfisher a obtinut, in Romania, vanzari totale de 68 milioane de lire sterline (GBP) - echivalentul a 86 milioane de euro - in primele noua luni din 2014 (corespunzatoare perioadei martie - noiembrie 2014), pierderile raportate de grup in acelasi interval ajungand la 9 milioane GBP (11,4 milioane de euro). La nivel national, compania coordoneaza activitatea a 8 centre Brico Dépôt si a altor 7 magazine Bricostore (pe care intentioneaza sa le reconfigureze in noul format Brico Dépôt, adus pe piata locala dupa preluarea retelei Bricostore). Rezultatele financiare aferente intervalului septembrie - noiembrie 2014 indica vanzari totale de 26 milioane GBP (32,9 milioane de euro), in scadere cu 25,7% fata de aceeasi perioada din 2013, precum si o pierdere neta de 3 milioane GBP (3,8 milioane de euro), generata de costurile reconversiei din Bricostore in Brico Dépôt a magazinelor din Chiajna, Ploiesti, Brasov, Pitesti, Oradea si Arad. La finele lunii noiembrie a.c., compania detinea in Romania un spatiu comercial total de 156.000 mp si 1.167 de angajati.
La nivel de grup, Kingfisher a raportat vanzari totale de 8,58 miliarde GBP (10,8 miliarde euro) in intervalul martie - noiembrie 2014, in scadere cu 0,6% fata de aceeasi perioada din 2013, in timp ce profitul companiei s-a plasat la 615 milioane GBP (778,3 milioane de euro), cu 4,7% sub nivelul consemnat in primele noua luni ale anului 2013. Datele trimestriale indica o diminuare cu 3,6% a vanzarilor si cu 11,8% a profitului, pana la 2,81 miliarde GBP (3,55 miliarde euro), respectiv 225 milioane GBP (284,76 milioane de euro).
***
Kingfisher a luat decizia de a intra pe piata autohtona in mod direct, in luna aprilie 2013, prin achizitia Bricostore (ce se afla in clasamentul primilor cinci lideri ai pietei locale de profil, cu afaceri de 131 milioane de euro in 2012) si intentioneaza ca, pe termen lung, sa efectueze investitii in vederea majorarii numarului de magazine la 50 de unitati. La inceputul lui 2014, Kingfisher a deschis primele doua centre Brico Dépôt prin transformarea magazinelor Bricostore Pantelimon si Orhideea, din Bucuresti, in depozite de materiale de constructii destinate preponderent clientilor specializati.
 
ALLBIMTotalEnergiesBIMhilti
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE/DECEMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr.195 (Noiembrie-Decembrie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
quadratum
ELECTROGRUP
Eco Garden Construct
BogArt
Daikin
Ubitech
GEWISS
CONCEPT STRUCTURE
TECNIC
Arduro
KADRA
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
SIGM
AED
strabag nivel 1
Daikin
noark
MAKITA
Acvatot 2019
DRS
concelex
EDIT-Structural
EURO BUILD
theda mar
MCA

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
ahkawards
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor